Codul cetățeniei grecești prevede dobândirea cetățeniei de către un minor sau un tânăr adult străin datorită frecventării unei școli grecești.

1) Un străin minor care locuiește permanent și legal în Grecia, are dreptul de dobândire a cetățeniei grecești datorită frecventării unei școli grecești sau a unei școli “care urmează programa elenă obligatorie de educație și învățământ” dacă a absolvit cu succes fie 9 clase de învățământ primar și secundar, fie 6 clase de învățământ secundar. Frecventarea grădiniței nu se ia în calcul. Declarația – cerere de dobândire a cetățeniei grecești, precum și documentele justificative relevante, se depun la serviciul competent din cadrul Administrației Descentralizate în a cărei jurisdicție teritorială se află municipiul de reședință al solicitantului. Drept de depunere a declarației – cerere de mai sus are străinul care continuă să locuiască legal și permanent în Grecia până la împlinirea vârstei de 21 de ani. În situația excepțională în care data absolvirii celor 9 clase ale școlii grecești sau a celor 6 clase de învățământ secundar are loc mult mai târziu, în timp ce străinul este deja adult, în orice caz înainte de vârsta de 23 de ani, termenul limită de mai sus se prelungește pentru încă 3 ani după absolvire (vârsta limită de 26 de ani).

2) Un străin care locuiește permanent și legal în Grecia și este absolvent al unei Secții sau al unei Facultăți din cadrul unei Instituții de Învățământ Superior sau al unei Instituții de Învățământ  Tehnologic grecești, are dreptul de dobândire a cetățeniei grecești dacă deține diplomă de liceu emisă de o școală grecească din Grecia sau de la o școală “care urmează programa grecească obligatorie de învățământ și educație în Grecia”. Declarația – cerere se depune în termenul limită exclusiv de 3 ani începând de la data absolvirii Secției sau Facultății din cadrul unei Instituții de Învățământ Superior sau al unei Instituții de Învățământ Tehnologic grecești. 

Datele de identificare ale solicitantului străin adult sau minor sunt dovedite de către certificatul de naștere grecesc sau de certificatul de naștere sau alt document echivalent de certificare a nașterii acestuia, eliberat de autoritățile competente din țara de origine a acestuia.

Solicitantul poate, cu declarație pe propria răspundere care însoțește cererea – declarația relevantă, să procedeze la elenizarea numelui și prenumelui său.

Pentru depunerea cererii de mai sus, în vederea dobândirii cetățeniei grecești, se plătește o taxă în cuantum de 100 euro.